Dintr-un început nu era pamânt, soare, stele sau lună

“Dar de unde putea să provină apa în miezul acestui nisip uscat ?” Kobo Abe, Femeia nisipurilor.

Apele primordiale erau negre. Pluteau în spuma lor semințele pământului. Focul, aerul, lumina și norii trăiau împreună în apă. Din mijlocul haosului se naște cosmosul. Dezordinea nu dispare în prezența ordinii, ci se retrage către margini. pământul e tolerat de întuneric, acceptat temporar.

Imaginația este lichidă. Umple orice spațiu, ia orice formă, cucerește orice cavernă și pleacă spre una nouă. Manifestarea fizică a imaginației se petrece atunci când spațiul nu mai este suficient, când două spații diferite sunt unite de o singură apă, Făcute unul. Imaginația are o individualitate proprie, acționează conform esenței sale, aceea de a face conexiuni.

Starea în care imaginația este activă e o detașare de sine, o trecere într-o dimensiune diferită, în care regulile sunt absorbite de intenționalitate. In jurul nostru e numai inspirație. Creatorul de bijuterie este un agent, un intermediator între invizibil și vizibil. Inspirația exterioară trece prin corp și se transformă în obiect, iar succesul acestui proces ține de deschiderea omului la detaliile subtile ale mediul său. Ideile astfel dezgropate nu sunt definite spațial. Ele sunt manifestări ale aceluiași principiu și se formează și perfecționează unele din altele. Există o memorie inconștientă a ideii, care supune fiecare idee nouă unui trecut din care, curând, va face și ea parte.

Bijuteria, ca orice obiect nou, își seduce creatorul. Frumusețea nou —născutului este incomparabilă. Ea desaturează ceea ce deja există. Bijuteria se comportă ca un alter-ego, însă câteodată unul voit inexact, situat la limita dintre sunt și par. Când simbioza este onestă, Bijuteria și creatorul săuse identifică, ajung să aibă aceleași preferințe și o istorie comună.

Bijuteriile se nasc în locuri diferite. Așa cum nici oamenii nu se nasc doar din dragoste, așa cum nici Florile nu cresc doar în grădinile versailles, nici bijuteriile nu vin mereu din locuri calde. De multe ori, bijuteria este lipsită de rigurozitate, pornește dintr-un spațiu al emoțiilor care nu pot fi comunicate altfel. din motive nedeterminate, bijuteria și autorul său s-au descoperit.

Multe bijuterii sunt justificate de necesitatea de a comunica o realitate interioară imposibil de exprimat altfel. ele înlocuiesc cuvintele, conectează emoții, acționează ca un revelator. Creatorul e în legătură directă cu cei care le poartă, cu cei care i-au descifrat limbajul.

Alte dăți, vine dintr-un mit personal al copilăriei, din nevoia de a te atașa. Din urgența de a transforma lemnul unui copac bătrăn într-un obiect care să dureze. Dintr-un sentiment dual de tristețe și uimire.

Procesul este un dialog care te deschide către tot ce te înconjoară, te aduce într-o stare primordială a căutării. Materialul se schimbă și te schimbă, confruntându-te cu limitările tale fizice și spirituale. Există o ordine nou câștigată din disciplina lucrului podoabelor, o transformare în pași menită să aducă la supraFață ce e latent în interior. Imaginile vin din subconștient. Bijuteria încurajează analiza, căutarea detaliilor ascunse. Creatorul devine detectiv, caută activ misterele, sensurile.

Bijuteria capătă sens doar la întâlnirea cu cel căruia îi este destinată, părăsindu-și de fiecare dată creatorul.

Insă numai așa poate exista, în sfârșit, un sfârșit.

Text: Oana Tudoran